Proiecte

Pe lângă proiectele specifice ale Asociației „Exploratori pentru viitor” pe care le lansăm pentru o anumită perioadă, avem și câteva proiecte cu caracter permanent. Amintim mai jos câteva dintre ele.

 

1. ORAȘELUL COPIILOR

Orășelul copiilor își propune să ajute copiii cu vârste între 7 și 14 ani să descopere adevărate lecții de viață din diverse activități recreativ-educative desfășurate în forma unu oraș în miniatură unde sunt prezente majoritatea instituțiilor dintr-un oraș real.

Sub motoul:  „Visez să devin om mare”, copiii au ocazia în primul rând să descopere prin joc importanța fiecărei instituții, iar în al doilea rând să înțeleagă unde își pot împlini mai bine visele lor pentru când vor fi mari.

Istoric – Ideea acestui proiect s-a născut în anul 2002 și a fost aplicată pentru prima dată în București. Organizatorul principal al proiectului din București a fost Augustin Angheluță din Târgul Jiu, care a dezvoltat și pus la dispoziția tuturor celor interesați logistica proiectului. Au urmat apoi zeci de astfel de proiecte la care au participat mii de copii. În Conferința Moldova a Asociației „Exploratori pentru viitor”, proiectul a fost organizat în orașe cum ar fi: Roman, Pașcani, Iași, Suceava, Vatra Dornei, etc.

 

2. Clubul RADIOAMATORILOR EXPLORATORI

Radioamator este un membru al unei comunităţi de persoane care împărtăşesc un hobby comun, acela de a comunica liber, prin intermediul undelor radio, utilizând echipamente de emisie recepţie. Diferenţa faţă de ceilalţi utilizatori de comunicaţii radio este faptul că activitatea se desfăşoara fără o remunerare, în afara cadrului profesional.

Exploratorii din Conferința Moldova au înființat în anul 2010 un club al radioamatorilor exploratori (YO8KZE) sub conducerea a doi radioamatori de clasa I, Liviu Pascu (YO8TLP) și Mihai Enea (YO8CYN).  În prezent clubul numără peste 20 de membri care au obținut deja sau se pregătesc să obțină licența de radioamator.

Mai multe detalii despre proiect pe pagina proiectului http://www.radioamator.exploratori.ro/

 

3.  Clubul FOTOAMATORILOR EXPLORATORI

Proiectul www.fotoamator.exploratori.ro este o inițiativă a exploratorilor din Conferința Moldova ce propune tuturor îndrăgostiților de frumos să-și dezvolte și să-și afirme talentul fotografic. Este locul unde cei interesați pot primi sfaturi gratuite din domeniul foto de la cei mai buni specialiști, și unde se vor expune cele mai reușite lucrări. Toate acestea sub îndrumarea coordonatorului de proiect, Sorin Bălăceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.